You are currently browsing the category archive for the ‘Pastila de istorie’ category.
Adrian avea o viata obisnuita pana acum sase ani ani, cand baiatului sau i s-a descoperit cancer la un testicol.
Acesta a fost extirpat, dupa care tumoarea a evoluat la al doilea, care a fost la randul lui extirpat.
Din pacate, rinchii au fost grav afectati de citostatice si … a trebuit sa-i fie scosi, baiatul traind acum cu un rinichi al mamei.
Necazul este ca, desi batalia cu cancerul pare sa fi fost castigata, cheltuielile cu acele medicamente care asigura colaborarea intre corpul gazda al baiatului si rinichiul mamei sunt foarte mari, iar tatal nu si le-a mai permis de cateva luni (pentru a acoperi cele 2 operatii de cancer si transplantul de rinchi, Adrian a vandut tot ce avea – apartamentul, masina, sotia a cerut salariul in avans pe 12 luni…). De aceea, saptamana aceasta baiatul lui Adrian a intrat intr-o criza extrem de severa – in care pana si o banala raceala ii poate lua viata.
Pentru a fi stabilizat, are nevoie de niste medicamente care se gasesc doar in straintate. Ii sunt vitale 10 fiole care costa 97 EUR/buc. Am reusit sa strangem cu prietenii nostrim suma necesara pentru 4 fiole, dar tot mai este nevoie de inca 6.
Pentru cei care vor sa faca un gest crestinesc inainte de Pasti, datele contului le regasiti mai jos:
Cont: RO39CECEB31608RON2902187, deschis la CEC – SMB
Titular: Stefanescu Ion Adrian, CNP 1671005420031
Am aflat intamplator despre drama unei familii care are un baietel de 2 ani, bolnav de o boala foarte rara. Pentru ca sunt si tata si crestin, nu pot sa ma fac ca nu vad suferinta unui alt parinte, unui aproape, mai ales acum cand ne aflam in postul Craciunului si incercam sa ne pregatim cum se cuvine de marea bucurie a Nasterii Domnului.
Si cum Biblia ne spune ”credinta fara fapte este moarta”, ce moment mai potrivit decat acum putem gasi pentru a ajuta un semen in nevoie, mai ales cand acesta este un copil in suferinta.
Cum il puteti ajuta pe Bibi?
1) Donati 2 EUR orin SMS la numarul 848, din orice retea de telefonie.
2) Virati in contul deschis pe numele tatalui lui Bibi orice suma puteti si va lasa inima:
Titular cont: FILIP BOGDAN LIVIU,
CNP 1660903133678
IBAN RON: RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX
BANCA TRANSILVANIA, Agentia MANGALIA, ROMANIA
BANCA TRANSILVANIA, Agentia MANGALIA, ROMANIA
3) Promovati prin site-ul / blog-ul vostru banner-ul cu Bibi. Codul care trebuie copiat in sectiunea ”widgets” este cel de mai jos:
<a href=”http://viatacudba.blogspot.com/“> <img src=”http://i1096.photobucket.com/albums/g335/DBAmommy/bannerbibi.png” /> </a>
Inchei cu cateva cuvinte din Sfanta Evanghelie dupa Matei:
Domnul sa va rasplateasca inzecit cu toate cele de folos si mai ales cu sanatate si pace sufleteasca, pe voi si familiile voastre!
Am aflat de curand povestea trista a unui tanar bolnav de cancer, care mai are nevoie de cca 25.000 EUR pentru o sansa la viata: o interventie la Freiburg. Pe langa umila contributie a familiei mele, m-am gandit ca as putea sa incerc sa-l ajut, afisandu-l pe blogul meu, care se adreseaza unui public cu un anumit grad de spiritualitate si care ar putea raspunde cu caldura umana suferintei unui aproape.
Asadar am aflat de la un foarte bun prieten medicinist povestea colegului sau de facultate, Catalin Sandu. Acest tanar are doar 25 de ani si a absolvit in august Facultatea de Medicina cu media 9.60 (o medie foarte buna, avand in vedere concurenta, nivelul si prestigiul acestei institutii). Desi parea ca are toata viata inainte, in urma unei lovituri banale care i-a provocat sangerari intense, s-a descoperit ca este bolnav de un cancer extrem de rar (sarcom in peretele abdominal). A fost operat in Romania, dar tumora extirpata s-a regenerat ucigator de repede.
Medicii de la Clinica de Oncologie Fundeni sunt in acest monent neputinciosi si se pare ca singura sansa de a-i salva (sau macar prelungi) viata acestui tanar bun, este operatia urgenta in Germania, care costa 200.000 EUR. Clinica il primeste insa numai daca se strang toti banii. Parintii au reusit sa stranga 50.000 EUR (dar este TOT ce au).
In urma mobilizarii a peste 250 de prieteni si colegi, cazul a fost mediatizat in Romania prin diverse canale (ziare, reviste, meciuri de fotbal, Universitatea de Medicina si Farmacie, oameni de media, flash-mob in Piata Universitatii, etc.)
Rezultatele au fost datatoare de multa speranta, nobletea sufletului uman iesind la iveala din cele mai nebanuite locuri (cel mai emotionant exemplu: o doamna doctor, care a vrut sa-si pastreze anonimatul, a donat 15.000 EUR, in memoria fiicei sale rapusa de o boala similara). Ei bine, pana in acest moment s-au strans 175.000 EUR … dar tot mai este nevoie de 25.000 EUR si de aceea apelez la voi, cititorii mei.
Donatiile in lei puteti sa le faceti in contul: RO30RNCB0079124149020001, deschis la BCR, pe numele dlui Unga Raducu (tatăl lui Catalin).
Mai multe detalii despre lupta lui Catalin si a prietenilor sai, precum si alte modalitatile de contributie (transfer in conturi in valuta, donatii prin Pay-Pal) le regasiti la adresa: http://drcatalinsandu.wordpress.com/
Va multumesc din suflet! DOMNUL SA VA RASPLATEASCA INSUTIT!
Acum 68 de ani, peste imensitatea alba a stepei marginite de Cotul Donului, norii suferintei se rostogoleau nemilosi, Zorii zilei de 19 noiembrie 1942 aveau sa ramana in memoria zecilor de mii de ostasi romani din Armata a 3-a ca o imagine infioratoare a Apocalipsei: mii de tunuri, katiuse, sute de tancuri si valuri interminabile de armate sovietice navaleau peste trupele noastre slab echipate, lipsite aproape total de armament antitanc si net depasite numeric. O zi mai tarziu tavalugul rosu avea sa-si ia ”tainul” de sange si din randurile Armatei a 4-a, la sud de Stalingrad.
In numai cateva zile peste 100.000 de romani erau ucisi sau cazuti intr-un lung prizonierat, din care foarte putini s-au mai intors la casele lor…
In memoria lor sa aprindem o lumanare si sa ne plecam pentru o secunda capetele la Pomenirea din fiecare duminica, atunci cand preotii rostesc: Pe fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa.
O recenta vizita la Paris mi-a prilejuit cateva momente de amara reflectie… Daca in 2001 acest oras ma lasa fara cuvinte de admiratie, iata ca in 2010 lucrurile par sa se fi schimbat. Mizeria si duhoarea pe care numai la Roma le-am mai intalnit, cersetorii (francezi) din metrou, dar mai ales ”haitele de negri” nu doar la periferie, ci in insasi inima marii metropole (chiar la doi pasi de Hotel de Ville) mi-au transmis sentimentul ca orasul este sub asediu. Asemenea unui urias pe care niste bieti paraziti pot sa-l ingenuncheze, Parisul nu reuseste sa-si controleze problemele sociale, stand parca sa se prabuseasca in jeg, agresivitate si saracie..
Dar nu doar Parisul pare incoltit, ca odinioara Imperiul Roman de hoardele barbare, ci intreaga Europa. Europa si deschis portile de buna voie si a primit, mai demult din interes economic iar mai nou din spirit ”politically correct”, emigranti din toate continentele, precum si populatie de culoare din vechile colonii. A rezultat un amestec extrem de eterogen, pe care nu a reusit sa-l integreze, in ciuda eforturilor mai mari sau mai mici. Iar acum, mai mult decat oricand, pe fondul frustrarilor si lipsurilor de tot felul care insotesc criza mondiala, amestecul in cauza pare sa devina exploziv (la propriu, sa ne amintim doar incendiile din suburbiile Parislui), periclitand insasi esenta civilizatiei europene.
Privesc asfintitul in modernul si sofisticatul ”La Defense” si nu pot sa nu ma gandesc: sa fi venit si asfintitul nostru? Sa fie pretul pe care Europa il plateste pentru sutele de ani de putere coloniala? Sa fie oare sfarsitul civilizatiei europene asa cum o stim noi?
Doar timpul ne va da raspunsurile la intrebari, acest timp care pare ”sa nu mai aiba rabdare”…
La douazeci de ani de la Revolutie, un sondaj arata ca 40% dintre romani si l-ar dori presedinte pe Nicolae Ceausescu. Indiferent de controversele din jurul acestui sondaj, idiferent de procentul real al celor care-l regreta cu adevarat pe dictator, consider ca cel mai mare esec al democratiei romanesti de dupa ’90 este exact aceasta permanenta raportare la un trecut care a fost oricum, dar numai ”paradisiac” nu.
Spre deosebire de cei care au unele amintiri placute din anii ‘70 (explicabile si prin suprapunerea cu perioada stundentiei), pentru mine ultimii 3-4 ani din ‘’Iepoca de Aur’’ au insemnat mai mult coada la unt, ulei si zahar, taieri aproape zilnice de curent (de invatam pentru scoala la lumina lumanarii de botez a surorii mele), un frig asa de puternci in case incat bunica de la Zalau nu prididea sa-mi mai faca ciorapi de lana, teama de a nu scapa vreun cuvant despre religia insuflata acasa si de a avea ‘’probleme’’, pericolul demolarii casei buncilor (pentru unii a doua oara).
Indiferent de unele realizari incontestabile (momentul ’68, metroul bucurestean, centrala de la Cernavoda, zecile de mii de blocuri in care de bine de rau, traim) pentru mine adevarul fundamental care ramane in urma lui Nicolae Ceausescu este ca a facut mult mai mult rau Romaniei decat bine, aducand tara pe unul din ultimele 3 locuri dintre fostele tari estice (cred ca doar Bulgaria si Albania mai erau sub noi la finele lui ’89).
Acest rau incomensurabil l-a savarsit:
- DIRECT : prin guvernarea aberanta, mai ales a ultimilor zece ani
- INDIRECT: prin securistii si nomenclaturistii pe care el i-a crescut si pe care s-a sprijinit si care de mai bine de 20 de ani controleaza tara noastra.
Cred cu tarie ca:
1. Ceausescu a urcat toate treptele unui sistem criminal (fiind direct si personal implicat in monstruozitatile anilor ’50 – colectivizarea, reprimarea salbatica a oricaror revolte impotriva sistemului, etc.).
2. Ceausescu a guvernat un sistem criminal (la propriu): sa nu uitam de dizidentii ucisi – cum este cazul lui Gheorghe Ursu – sau de tentativele de asasinat impotriva unor dizidenti precum Paul Goma, Valentin Tanase, Monica Lovinescu. Si sa nu uitam mai ales faptul ca a trimis armata impotriva propriului popr: din ordinele sale au murit zeci de oameni la Timisoara, Cluj, Bucuresti pana la 22 dec. 1989.
3. Ceausescu este vinovat de moartea a mii de femei care, in incercarea de a scapa de sarcini nedorite (avortul fiind intrezis), au murit incercand sa faca avorturi ilegale (Din punct de vedere religios nu sunt adeptul avortului, dar cosider rational ca este dreptul fiecaruia sa decida cati copii poate sa aduca in mod responsabil pe lume).
4. Ceausecu este vinovat de mii de oamnei ucisi indirect prin infometare, demoralizare, persecutii de tot felul, de faptul ca unii oameni au fost inchisi abuziv in azile psihiatrice – pentru ca, nu-i asa, in Romania nu existau detinuti politici.
5. Ceausescu a incercat s-a inconjurat in primul rand de lachei sau de incompetenti (precum Vadim si Paunescu), care au jucat un rol hotarator in aberantul si desantatul cult al personalitatii (de inspiratie chineza si nord-coreeana), o sabie cu doua taisuri care pana la urma i-a grabit sfarsitul sau sangeros.
6. Ceausescu a sprijinit demolarea de zeci de biserici, din care multe de o inestimabila valoare arhitectonica si culturala (cazul Manastirii Vacaresti este elocvent). Nu mai vorbim de batjocorirea credintei stramosesti!
7. Ceausescu a decis sa bage tara in proiecte costisitoare si ineficiente (Canalul, Casa Poporului, Transfagarasanul, etc.) a caror eficienta economica este mai mult discutabila.
8. Plata cu orice pret a datoriei externe a supus societatea romaneasca unui efort supraomenesc si inutil, privand-o nu doar de investitii in tehnologie, dar si de satisfacerea unor nevoi de baza!
9. Industrializarea excesiva si fara noima a rupt echilibrul demografic dintre sat si oras si a facut dintr-un procent apreciabil din populatie urbana a Romaniei o masa de dezradacinati, deveniti oraseni peste noapte.
Consider ca nimeni nu are dreptul sa decida iertarea lui Ceausescu decat in nume propriu, dar nu in numele unui intreg popor care a suferit si inca sufera de pe urma incompetentei, imbecilitatii, aberatiilor si megalomaniei sale.
Ceausescu n-a iubit Romania. El s-a iubit IN PRIMUL RAND PE SINE si, in bolnavul sau cult al personalitatii, ne-a transformat intr-un popor de APLAUdaci. Daca iubea tara, n-o aducea la marginea prapastiei. (Faptul ca n-a stiut despre privatiunile la care si-a supus poporul, sau ca nu a fost corect informat sunt scuze valabile poate pentru un presedinte de asociatie de locatari, nu pentru un presedinte de tara comunista care avea putere TOTALA asupra sistemului).
Celor care acum declara ca atunci era mai bine, le amintesc euforia sutelor de mii de oameni care umpleau Piata Palatului si strazile marilor orase pe 22 Decembrie1989 si senzatia incredibila de eliberare pe care o simteam cu totii in acele zile.
Si ce-ar fi de regretat, in afara de o stabilitate a locului de munca? Cautarea innebunitoare a produselor de baza? Lipsa libertatii de exprimare? Faptul ca puteai sa-ti iei o biata Dacie sau un televizor colordupa cativa ani de stat ‘’la rand’’? Greutatea cu care puteai iesi din tara? Faptul ca partidul considera ca poate decide inclusiv cati copii sa faci? Frica de Securitate?
PS: Iar acelora care intreaba retoric: ‘’Bine, dom’le, dar pe ea de ce au omorat-o?’’ le amintesc ca sub auspiciile Elenei Ceausescu s-a orchestrat arderea cadavrelor eroilor de la Timisoara, a caror cenusa a fost aruncata la groapa de gunoi!
Am vazut de curand un film care mi-a adus aminte o oroare si o rusine de nedescris in istoria Frantei – pedepsirea femeilor care avusesera relatii cu ocupantii germani (”colaborarea orizontala”).
Filmul ”Head over clouds” mi-a readus aminte ca, in 1944-1945 multi dintre francezi si-au defulat tacerea rusinoasa din timpul a 4 ani de ocupatie germana pe niste femei pe care nu le mai putea apara nimeni. Un moment similar este evocat si in filmul ”Hiroshima, mon amour”.
Mari viteji, acesti francezi, nu? Dupa ce au fost batuti mar in vara lui ’40 de nemti in cca 1 luna si dupa o ‘Rezistenta” mai degraba fictiva (umflata mult ulterior de filmele hollywood-iene - sa nu uitam ca Albert Speer, intrebat de impactul Rezistentei Franceze asupra efortului de razboi german, a raspuns retoric: ”care Rezistenta Franceza?” ) si-au demonstrat curajul tunzand chilug niste nefericite (multe dintre ele mame singure, cu multi copii, pentru care relatia cu un soldat german putea fi singura sansa de supravietuire, ia anii aceia de penurie). Foarte curajosi, nu?
Cei interesati de acest subiect pot gasi un articol foarte bun mai jos:
Astazi, cand ”onorata presa romana” se concentreaza pe subiecte care mai de care mai penibile, cum ar fi arestarea unui ”mogul media” detinator de post specializat in raspndirea zoaielor, sufletul meu se apleaca cu emotie in fata celor care au cazut ”pentru vechile hotare / pentru Romania Mare” in cumplitele batalii de la Prut la Volga si de la Mures pana-n Tatra.
Acum 69 de ani, in noaptea de 21 spre 22 Iunie 1941, la ora 2, dupa 1 an de umilinte si pierderi teritoriale, armatele romane primeau in sfarsit una dintre cele mai nobile misiuni: intregirea hotarului de la Rasarit. Ordinul celui care avea sa devina Maresalul Antonescu ramane peste ani un capitol de legenda in istoria nationala, un punct luminos printre atatea umilinte si tradari….
Ordinul de zi catre armata al d-lui General Ion Antonescu, Conducatorul Statului Roman
OSTASI,
V-am fagaduit din prima zi a noii Domnii si a luptei mele nationale sa va duc la biruinta; sa sterg pata de dezonoare din cartea Neamului si umbra de umilire de pe fruntea si epoletii vostri.
Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor stramosesti si a bisericii, lupta pentru vetrele si altarele romanesti de totdeauna.
OSTASI,
Va ordon: treceti Prutul!
Sdrobiti vrajmasii din rasarit si miazanoapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre.
OSTASI,
Plecati azi pe drumul biruintelor lui Stefan cel Mare ca sa cuprindeti cu jertfa voastra ceea ce au supus stramosii nostri cu lupta lor.
Inainte. Fiti mandri ca veacurile ne-au lasat aci straja dreptatii si zid de cetate crestina. Fiti vrednici de trecutul romanesc.
OSTASI,
Veti lupta cot la cot, suflet de suflet, langa cea mai puternica si glorioasa armata a lumii. Indrazniti sa va masurati vitejia si sa va dovediti mandria, camarazilor nostri. Ei lupta pe pamantul moldovean, pentru granitele noastre si pentru dreptatea lumii. Fiti vrednici de cinstea pe care v-au facut-o istoria, Armata Marelui Reich si neintrecutul ei comandant, Adolf Hitler.
OSTASI,
Inainte. Sa luptati pentru gloria Neamului. Sa muriti pentru vatra parintilor si a copiilor vostri. Sa cinstiti prin vitejia voastra amintirea lui Mihai Voda si a lui Stefan cel Mare, a martirilor si eroilor cazuti in pamantul vesniciei noastre cu gandul tinta la Dumnezeu.
Sa luptati pentru desrobirea fratilor nostri, a Basarabiei si Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vietii si a caminurilor batjocorite de pagani cotropitori.
Sa luptati pentru a ne razbuna umilirea si nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele si Generalul Vostru.
OSTASI,
Izbanda va fi a noastra. La lupta.
Cu Dumnezeu inainte!
Comandant de capetenie al Armatei:
GENERAL ANTONESCU
22 iunie 1941″
Intrucat abia implineam 10 ani si pot fi acuzat ca nu intelegeam mai nimic din ceea ce vedeam, ca si in precedentul post,am sa las documentele sa vorbeasca: fotografiile, marturiile…
Ion Iliescu, 15 iunie 1990, discurs de mulţumire adresat minerilor
Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă conştiinţă civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu. Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică, aţi simţit momentul dificil şi, cu o dăruire exemplară, v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu Puterea nouă. În Piaţa Universităţii a început escaladarea actelor de violenţă şi de vandalism.
Era vorba nu de manifestanţi paşnici, care au ceva nemulţumiri faţă de Guvern, lozinci antiguvernamentale, ci era vorba de bande organizate, de elemente fasciste, mulţi dintre ei drogaţi. Au fost şi victime: a venit o grupă de muncitori de la Ploieşti – există şi un mort şi doi grav răniţi dintre muncitorii ploieşteni, acţiuni ale acestor elemente turbulente.
Cu ajutorul dumneavoastră, au fost descoperite – în sediul PNŢ-ului – depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri celor ce stăteau în Piaţa Universităţii şi armanent. În subsolul clădirii Universităţii s-au descoperit arme, 22 de puşti Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condiţiuni, şi saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit în această perioadă. La clădirea Asociaţiei «16-21 Decembrie» – depozite de bâte şi de alte asemenea arme albe, lanţuri şi aşa mai departe.
Cum se poate motiva că în sediul unui partid politic, în sediul unor asociaţii declarate apolitice, prezenţa unor asemenea depozite de sticle incendiare, de muniţii, de droguri şi arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva aşa ceva? Noi considerăm că răspunderea morală o au şi unii gazetari, unii intelectuali care au incitat în această perioadă. Fără îndoială, vor fi traşi la răspundere şi acei oameni iresponsabili care au patronat asemenea lucruri. În ce-i priveşte pe Raţiu şi Câmpeanu, trebuie să fim cu atenţie: unul este deputat, celălalt senator, se bucură de imunitate parlamentară…
Am discutat şi ne gândim la instituirea unei Gărzi Naţionale, o să vedem cum o s-o denumim, mai exact cu oameni bine instruiţi, oameni hotărâţi, oameni decişi pentru intervenţii în momente excepţionale, ca cele care au avut loc pe 13 iunie. Am reţinut şi dorinţa unora dintre dumneavoastră, mineri din Valea Jiului, care s-au oferit să se încadreze într-o asemenea gardă naţională şi vom lua în considerare acest lucru. Eu sper ca să întreţinem acest spirit de combativitate, să-l anticipăm, pentru că numai prin acţiunea hotărâtă a tuturor oamenilor de bine, a tuturor cetăţenilor ţării, vom ţine în frâu elementele degenerate, declasate, fanatizate, care vor să destabilize ţara.
Aici nu este vorba numai de forţe din interior, care nu se împacă cu gândul că au pierdut partida, este un scenariu mai larg, pe plan european, a existat o acţiune conjugată a forţelor de dreapta care au mers pe ideea că în toate ţările din Europa de Est trebuie să vină la putere forţele de dreapta. Legionarii, când s-au reunit, erau scindaţi: adeptul lui Horia Sima şi trimişii lui din Spania şi adepţii lui din RFG – s-au reunit într-un congres ca să reorganizeze, să-şi reunifice mişcarea. Adevărul este că forţele de dreapta au vrut să deturneze Revoluţia română spre dreapta şi să pună mâna pe putere, ăsta e adevărul!
Aşa încât trebuie să rămânem cu vigilenţa trează şi să fim pregătiţi pentru orice alte încercări de escaladare, de destabilizare a situaţiei din ţară şi peste tot să întreţinem un spirit de mobilizare şi de luptă a tuturor celor hotărâţi să apere democraţia română.
Democraţia pusă în slujba celor mulţi, în slujba poporului, nu democraţia care să slujească celor înavuţiţi sau celor care vor să se înavuţească pe spinarea poporului.
Eu vreau încă o dată să-mi exprim întreaga recunoştinţă, din partea populaţiei Capitalei pentru prezenţa dumneavoastră, utilă şi eficientă. Vreau să mulţumesc pentru spiritul organizat în care v-aţi prezentat, în care aţi acţionat, să mulţumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma şi celorlalţi lideri sindicali care au fost în fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat în aceste zile. Deci vă mulţumesc tuturor pentru tot ce aţi făcut în aceste zile.“
Dar sa vedem ce au facut minerii in acele zile:
Doamne, cand au trecut 20 de ani? Si Doamne, cat de departe e dreptatea…
Mai intai zilele de 13-15 iunie 1990 au insemnat pentru mine doar ce FSN ”dadea” la televizor – o rebeliune de tip ”legionar” care incendiase Bucurestiul, infranta de muncitorii victoriosi…
… abia apoi la cateva zile am descoperit in Romania Libera ”the dark side of the moon”: violentele abominabile savarsite de mineri (adevarati si falsi) impotriva partidelor istorice, ziarelor anti-Iliescu si, MAI ALES, impotriva unor oameni nevinovati banuiti a fi intelectuali… Toate sub obladuirea organelor statului: atat in Piata Universitatii, cat si in cazarma de la Magurele.
Am sa las mai jos sa zugraveasca infernul acelor zile declaratiile catorva martori direct implicati:
” /… / Am mai mulţi colegi care au fost de gardă in acele zile, şi mă refer indeosebi la doctorul Constantinescu, care a fost de gardă atât in 21-22 decembrie 1989, cât şi în noaptea de 13-14 iunie. El a avut în acest fel posibilitatea să compare numărul şi tipul de leziuni, adică acele leziuni produse de gloanţe.
Pentru că, în cursul acestei nopţi, s-a tras o rafală de armă automată care a durat aproximativ 20 de secunde şi care a făcut numerosi morţi. Oficial se spune că au fost numai şase morţi. Noi credem că numărul real al morţilor in cele trei zile se ridică la 50-60.
Am vorbit cu o parte dintre medicii care au fost de gardă în spitalele Bucurestiului şi toţi ne-au oferit date care se coroborează cu datele noastre: o cifră de zece ori mai mare decât cea oficială. Este foarte posibil, de altfel, ca un mare număr de morţi să fi fost trimişi direct la Institului Medico-Legal din Bucureşti sau chiar la Crematoriu. Institutul Medico-Legal nu se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, ci in subordinea Ministerului Justiţiei. Pentru ca medicii să accepte un asemenea transfer li s-au dublat salariile in decurs de numai 24 de ore. Ministerului Sănătăţii nu a fost de acord cu acest transfer, dar nu a avaut încotro /… /
Este indeobşte cunoscut că în noaptea de 13 spre 14 iunie au avut loc numeroase incinerări. Am discutat cu oamenii care lucrează la Crematoriu. Ei nu au dat răspunsuri foarte clare. Le este teamă”
Dr. Dragoş Nicolescu, vicepreşedintele Sindicatului Independent al Medicilor din România
Domnului Ministru de Interne Doru Viorel UrsuDomnule Ministru,
Subsemnatul Nicolaescu Florian, domiciliat în Bucureşti, (…) salariat al Centralei Industriei Sticlei şi Ceramicii Fine în funcţia de şef serviciu Desfacere, membru al Grupului Independent pentru Democraţie, vă aduc la cunoştinţă următoarele:
In seara şi noaptea zilei de 13 iunie 1990, aflînd de incidentele din capitală, m-am deplast, aproximativ între orele 18.00-1.00, pe la principalele locuri unde presupuneam că pot avea loc evenimente, în următoarea ordine: Piaţa Universităţii, IGP, MI, din nou Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Televiziune şi retur, cu punct terminus Ministerul de Interne.
Scopul acestui periplu a fost documentarea exactă, la faţa locului, asupra modului de desfăşurare a evenimentelor, cu intenţia de a le supune atenţiei Grupului Independent pentru Democraţie sub forma unui raport detaliat, care, alături de alte informaţii, să ne permită să adoptăm o poziţie obiectivă, în deplină cunoştinţă de cauză.
In dreptul sediului MI am fost însă arestat de militari, fără să mi se permită vreo explicaţie, percheziţionat, apoi mi s-au reţinut actele – BI şi legitimaţia de serviciu, după care am fost introdus în sediul MI. De la intrarea în sediu până la etajul 1 am fost trecut, cu mîinile răsucite la spate, printr-un culoar de militari în termen, postaţi pe scări, militari care m-au lovit în mod sălbatic cu bocancii, pumnii şi bastoanele.
La etajul 1, am fost introdus într-un hol mare pardosit cu marmură şi aruncat cu faţa în jos, ordonîndu-mi-se să stau culcat pe burtă, cu mîinile la ceafă. După circa o oră, un ins îmbrăcat în civil, cu cămaşă albă, scund, voluminos, de 45-50 de ani, mi-a ordonat să mă ridic şi, în sfîrşit, am fost întrebat ce fapte am săvîrşit. I-am declarat că sunt complet nevinovat, probînd prin faptul că aveam mîinile curate, deci nu aruncasem cu pietre, şi fără miros de benzină. Respectivul a refuzat însă să ia ct de declaraţia mea şi mi-a ordonat să revin în pozitia culcat, cu mîinile la ceafă.
In jurul orelor 5.00-5.30 dimineaţa, am fost suit într-o dubă staţionată în faţa sediului MI. De la ieşirea din clădire până la uşa dubei, pe o distanţă de 5-6 metri, am trecut din nou printr-un culoar format din militari în termen, care m-au lovit din nou cu aceeaşi ură animalică.
Am fost transportat la UM de poliţie din comuna Măgurele, unde, la coborîrea din dubă, am fost iar molestat de soldaţi si apoi aruncat într-un garaj.
După circa 15 minute a sosit un maior, despre care am aflat ulterior că este comandantul unităţii, care ne-a asigurat că nu vom mai fi loviţi şi ne-a anunţat că sîntem reţinuţi pentru cercetări pe o perioadă nedefinită, deoarece procuratura poate prelungi termenul legal cu 30 de zile.
In tot cursul zilei de 14 iunie au continuat să sosească dube cu arestaţi, scenariul primirii fiind identic: arestaţii erau maltrataţi la ieşirea din dubă, introduşi în garaj, apoi apărea comandantul unităţii, cu intenţia vădită de a lăsa impresia că nu ştie nimic despre tratamentul brutal aplicat fiecărui lot. Este adevărat că, după fiecare apariţie a comandantului, cei arestaţi nu mai erau loviţi în incinta garajului. Cei care solicitau însă să fie duşi la WC erau supuşi aceluiaşi tratament bestial, de către un grup de soldaţi postaţi în spatele gerajului, unde un spaţiu verde era utilizat ca WC. Atât la ducere, cât şi la întoarcere, grupul respectiv îl înconjura pe arestat şi îl lovea crunt cu bocancii în stomac, iar cu pumnii şi bastoanele pe unde nimereau.
Afirm că toată răspunderea pentru aceste fapte o poartă comandantul unităţii, care nu poate susţine că un grup de 10-12 soldaţi putea sta în spatele garajului de dimineaţa pînă seara, fără ca existenţa lor în acel loc să fie cunoscută de comandant.
Toţi cei care ieşeau o dată la WC se abţineau să o mai facă şi a doua oară, majoritatea făcându-şi necesităţile în pantaloni. In tot acest timp, soldaţii din garaj ne îmbiau în mod perfid să bem apă, asigurându-ne că ori de cîte ori avem nevoie afară ne conduc fără restricţii. Acest tratament inuman a continuat din dimineaţa zilei de 14 iunie, pînă pe data de 15 iunie, în jurul amiezei.
In ziua de 14 iunie, au fost aduşi pînă seara circa 400 de arestaţi. Cei aduşi în cursul dimineţii au primit la ora 11.00 cîte o felie de pîine şi de salam, iar seara am primit cîte o felie de pîine cu o bucăţică de brînză, cele două gustări constituind meniul zilei.
In seara aceleiaşi zile, au fost aduse saltele pe care s-au putut lungi, foarte înghesuiţi, circa un sfert din cei arestaţi, restul petrecîndu-ne noaptea lungiţi pe pardoseala de beton a garajului, pe care, de altfel, stătusem aşezaţi si în timpul zilei. In acest mod ne-am petrecut timpul, pe beton, ziua în poziţia aşezat si noaptea lungiţi, din 14 iunie ora 6.00 pînă în 16 iunie ora 14.00, cînd s-au adus saltele pentru toţi cei arestaţi, suficiente dacă stăteam înghesuiţi. Imposibilitatea de a procura saltele încă din prima zi nu poate fi invocată, din moment ce o sursă exista, iar starea lor deplorabilă arăta că nu s-a aşteptat fabricarea la producător.
La acest tratament fizic înjositor s-au adăugat o serie de presiuni psihice. Astfel, în prima zi, în care am fost obligaţi să stăm numai cu faţa la perete, iar soldaţii urlau la noi “Citeşte bă peretele, că te sparg”, în spatele nostru au fost aduşi 4-5 cîini care lătrau tot timpul şi ne creau senzaţia că, din clipă în clipă, vor sări să ne sfîşie. De asemenea, la fiecare nou transport de arestaţi se adăugau la acest vacarm zgomotele loviturilor şi înjurăturile cu care aceştia erau primiţi.
In seara aceleiaşi zile, în jurul orelor 23.00, a fost introdus în unitate un grup de mineri, despre care ni s-a spus că sînt circa 150 la număr, şi care veniseră să controleze dacă nu cumva am fost eliberaţi (poliţia verificată de mineri!). După ce am fost asiguraţi că vom fi sub protecţie absolută, cîţiva mineri au intrat pentru circa un minut, ne-au privit şi au ieşit, după care întregul grup a fost cazat în unitate. In tot cursul zilei următoare, respectiv pe 15 iunie, am fost ameninţaţi cu minerii, că vor fi adusi în garaj si lăsaţi să ne linşeze.
Pe data de 16 iunie s-a schimbat din nou modul de terorizare psihică, minerii fiind înlocuiţi cu un ofiţer care a urlat la noi într-un mod demenţial, dînd efectiv impresia de dezechilibru mintal avansat. Din alocuţiunea sa răcnită si incoerentă, reieşea că l-am înjunghiat de şapte ori, prin acest mod metaforic de exprimare punîndu-ne alături de agresorii săi reali, considerîndu-ne deci aprioric infractori. După aceea, a început chiar să se dezbrace, pentru a-şi expune cicatricele drept mărturie, dar s-a răzgîndit brusc şi în final ne-a urlat ameninţarea că, dacă îl vom omorî şi a opta oară (în viaţa anterioară a fost desigur întrupat într-o pisică şi a moştenit un capital de nouă vieti), deci dacă îl vom omorî a opta oară va împuşca o sută dintre noi (probabil în cea de-a noua viaţă a domniei sale). Comportamentul total dezechilibrat pe care l-a afişat lăsa impresia că, din clipă în clipă, va smulge automatul vreunui soldat şi ne va ciurui la întîmplare.
Am scăpat din acest infern sîmbătă 16 iunie a.c., în jurul orelor 16.00, după o noapte de cosmar petrecută la sediul MI şi după alte două zile si jumătate de privaţiuni, molestări şi torturi psihice suferite într-un garaj sordid.
La eliberare, comandantul unităţii ne-a spus celor 48 de gunoaie readuse la rangul de oameni că, în urma verificărilor efectuate de procuratură, s-a constatat că sîntem nevinovaţi, apoi ne-a declarat într-un mod pe care îl consider ipocrit că îi pare rău de situaţia în care am fost puşi si ne-a sfătuit părinteşte să fim înţelegători şi să ne ducem liniştiţi la casele noastre, unde să ne vedem mai departe de treabă.
Mai precizez că, deşi am solicitat verbal, nu ni s-au eliberat adeverinţe din care să rezulte perioada şi motivul reţinerii noastre, necesare pentru justificarea absenţelor de la serviciu.
Vă rog să dispuneţi verificarea celor de mai sus şi pedepsirea celor vinovaţi.
18 iunie 1990
—– Florian Nicolaescu (GID) – memoriu adresat ministrului de interne Doru Viorel Ursu
