Donatii pentru racla moastelor Sfantului Ioan Rusul

Un prieten de-al meu m-a rugat astazi sa postez urmatorul mesaj, din partea Manastarii Sf. Ioan Rusul, aflata in comuna Slobozia, din judetul Giurgiu. Mesajul doreste sa sensibilizeze cititorii acestui blog (si nu numai pe ei) pentru strangerea banilor necesarii finalizarii raclei moastelor Sf. Ioan Rusul.

Dragi si buni credinciosi,

Noi, obstea Manastirii Sf. Ioan Rusul din Comuna Slobozia – Jud. Giurgiu, intentionam cu ajutorul Bunului Dumnezeu sa realizam o racla de argint in atelierele Monetariei Statului pentru adapostirea moastelor Sf. Ioan Rusul pe care Manastirea le-a primit inca de la infiintare prin grija Prea Sfintiei Sale Ambrozie – Episcopul Giurgiului.

Pentru ducerea la bun sfarsit a acestui sfant demers de cinstire vazuta a ocrotitorului Manastirii noastre, va chemam din adanc de suflete a fi alaturi de noi.

Astfel nutrim nadejdea de a va regasi printre binefacatori fie prin donatii aduse direct la Manastire si inmanate Parintelui Staret Protos. Macarie Sotarca, fie prin viramente intr-unul din urmatoarele conturi ale Manastirii:

Titular cont : MANASTIREA SF. IOAN RUSUL

CUI 24690668

BRD GSG, Sucursala Giurgiu

Cont RON: RO60BRDE190SV09506631900

Cont EUR: RO03BRDE190SV09534931900

Swift : BRDEROBU

Cu incredintarea ca vom pomeni in rugaciuni pe toti aceia dintre dumneavoastra care din mila Domnului ne vor putea ajuta, va multumim mult!

P.S. Detalii suplimentare cu privire la acest demers pot fi obtinute de la Pr. Staret  Macarie Sotarca pe email ieromacarie@yahoo.com sau telefon 0724.295.369.

”Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte.” (Filipeni, 4;13)

Unul dintre lucrurile cele mai grele de inteles acceptat si inteles pentru un crestin sunt incercarile…

Pentru multi dintre noi prima reactie e sa ne simtim pedepsiti sau abandonati… Si ne chinuim cu intrebari. ”De ce noi?” , ”De ce nu primim ajutor?”, ”De ce sauntem pedepsiti?”  Ei bine, raspunsul la aceasta framantare l-am gasit de curand in vorbele lui Steinhardt de mai jos.

”Creştinismul nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura.”

Si, in acelasi registru, mult mai amplu descrie incercarile si rostul lor parintele Arsenie Boca. Chiar daca incercarea suprema este moartea.

Socotelile intelepciunii cu moartea – Arsenie Boca

Cand nu mai raspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, ei dau de asprimea dreptatii Sale, atunci cand spre pedepsirea rautatii ingaduie razboaiele. Atunci viata oricui se afla in primejdie de moarte – si a celor de acasa, si a celor de pe fronturi.

Sa cercetam intre marginile ingaduite, [chestiunea] aceasta a razboaielor, care pe multi ii spala de faradelegi in siroaie de lacrimi.

Luam ca gand de ajutor intru darea raspunsului vointa lui Dumnezeu, care urmareste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta Adevarului sa vie.

„Drept aceea Dumnezeu, Cel milostiv intru dreptati, pe cei nebagatori de seama sau potrivnici, dar totusi oameni cumsecade, chiar cu ajutorul primejdiei ii indupleca sa vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adica mantuirea, singurul lucru cu adevarat de trebuinta. Al doilea gand de ajutor e primirea de mai inainte, ca bun, a ceea ce oranduieste si face Dumnezeu: sa ne bucuram de hotararea Lui, chiar daca nu pricepem aceasta. Iar gandul al treilea e ca in suferinta fara de voie s-au mantuit cuviosii; tot asa si cu suferintele razboaielor: mult mai multi se mantuiesc pe fronturi, decat s-ar mantui acasa. Obisnuit, lumea crede ca mor in razboaie cei rai si scapa cei buni. Este si nu este asa, ca numai Dumnezeu singur stie si tine socoteala fiecaruia. Unul din sfinti a zis: «Caprele eu sunt, iar oile Dumnezeu le cunoaste si le stie»”.

Pe urma numai Dumnezeu stie – si precum stie, si face – daca pentru cineva e mai de folos viata sau mai mult ii foloseste mutarea din viata. Apoi Dumnezeu, [in] atotputernicia Sa, foloseste si pe cei rai, pe necredinciosi, pe cei fara nici un Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-insii sa aduca mantuirea celor ce cu tot dinadinsul vrea [El] sa se mantuiasca si care sunt de mantuit.

Asa, bunaoara, cineva incarcat de pacate, cum l-au povatuit cei trei prieteni ai sai, ajunge la stramtoare si nevoie mare. Necazurile ii mai topesc trupul, ii mai subtiaza mintea si asa gaseste pe Dumnezeu ca pe singura scapare a sa din primejdie. Acum I se roaga pentru prima data si poate ca niciodata. Deci cu prilejul tarcoalelor mortii in jurul vietii sale, Dumnezeu, in atotstiinta Sa, vazandu-l ca s-a indreptat pe calea buna pentru toate zilele lui, pe care le-ar mai avea de trait, daca ar fi cuminte, in chip nevazut si minunat il scapa de moarte sigura. Daca insa il stie ca mai tarziu ar avea o pocainta si mai buna, il va mai ingadui prin mai multe si mai grele primejdii, scapandu-l de fiecare, caci necazurile spala petele pacatelor de pe haina noastra nevazuta, si mai tarziu il scoate din topi-toarea suferintelor, fie spre viata cea fara de trup, fie intorcandu-l spre viata pamanteasca, [dar] ca pe un inteleptit.

Pe cei ce insa n-au statornicie in bine si iarasi s-ar intoarce la rele, uitand fagaduinta ce au facut-o la stramtorare, pe unii ii scoate din viata cea desarta, atunci cand dupa stiinta lui Dumnezeu au ajuns la cea mai buna pocainta din viata lor, ca in aceea sa se ocroteasca in veci fara de sfarsit. Acestia asa-s mai de castig pentru mantuire, primindu-i Dumnezeu cu o cat de cata pocainta.

Pe cei trecuti prin suferinte, care au castigat intarire si statornicie spre bine, si printr-insii stie Dumnezeu ca ar dobandi mantuirea si a altora, pe acestia ii scapa si ii intoarce iar acasa. De cumva iarasi se dedau stricaciunii si ingramadirii de pacate, iarasi ii cheama la scoala.

Si asa face, de cate ori trebuie si cu toti cati trebuie…

Cu cei rai – si, dupa stiinta lui Dumnezeu, fara intoarcere -, printre alte nestiute taine, are si aceste doua socoteli: sau ii pierde degraba in chip napraznic, ca sa nu-si mai inmulteasca relele, si asa mai usor sa se osandeasca, sau prin rautatea lor vrea sa rasplateasca, sa ispaseasca, sa intoarca sau sa mantuiasca pe oarecari din cei de acasa, mai razboinici la pocainti sau indaratnici la sfatul si rugamintea celor buni. Ia pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu, ii scoate din viata cea desarta, fie stiindu-i ca ar avea sa cada mai tarziu, tinzandu-si la faradelegi mainile lor, si asa isi ingreuiaza sau isi pierd mantuirea lor; fie ca, placuti fiind lui Dumnezeu, i-a pus la incercare si i-a aflat smeriti, vrednici precum scrie: „Iar daca sunt cate unii rai fara de leac si nu patesc nimic din necazurile oamenilor, trebuie ca i-a lepadat Dumnezeu si-i lasa sa se desavarseasca in rele, ca sa ia osanda vesnica”.

O alta taina a lui Dumnezeu e si aceasta: nu pedepseste toata rautatea tuturor aici si numaidecat, precum nici nu slaveste bunatatea tuturor aici si numaidecat. Ca daca ar face [asa], atunci si oamenii ar face binele de frica, mantuirea ar fi de sila, iar nu o fapta a libertatii si a dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi si tot raul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, la o masura omeneasca, sau cel mult ingereasca, si ne-ar da sa intelegem ca s-ar teme de rau si-Si apara stapanirea, cum fac oamenii; ci tocmai faptul ca ingaduie railor sa-si faca de cap si ii lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa napraznica ne dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului, atotputernicie sub ocrotirea careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si noi, primind palmele si scuiparile raului ca pe niste marturii ale neputintei aceluia in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, Care ne intareste cu linistea Sa.
Cu aceia ca nu pedepseste rautatea numaidecat ii intinde ispite puternice sa se desavarseasca si ea spre pedeapsa sigura in ziua Judecatii.

Iar daca totusi uneori pedepseste napraznic vreo faradelege, o face ca sa mai puna frau rautatii intre oameni, si mai ales sa nu scada in credinta incepatorii si sa nu se piarda dintre oameni cunostinta rasplatirii dupa fapte.

Deci, ori ca rasplateste, ori ca nu rasplateste, fie binele, fie raul, un lucru e sigur: ca vine o rasplata sigura si vesnica si ca biruieste binele asupra rautatii. Apoi, prin rabdarea multor nestiuti de oameni, atotputernicia si dreptatea lui Dumnezeu sfarama portile iadului cu puterea Bisericii vazute si nevazute. Oricat ni s-ar parea de neobisnuit, dar adevarul acesta ramane, ca „Ne-a trimis Dumnezeu in lumea aceasta ca sa ne invatam a ne lepada de ea si sa o cautam pe cea adevarata”.

Pentru iubitorii de Dumnezeu nu este durere, nu este primejdie – afara de pacat – si nu este moarte; ei trebuie fericiti si urmati cu aceeasi lepadare de sine si de viata, oricand vremea ne-ar cere-o.

Deci nu sunt de plans decat necredinciosii, care s-au stins in necredinta ca niste instrainati si potrivnici lui Dumnezeu. Dar e bine sa se stie ca viata in primejdie pe multi i-a scos din numarul mortilor si i-a primit Dumnezeu din bratele mortii in imparatia Vietii. Amin!

“Fara Dumnezeu omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si nu merge spre nicaieri” (Petre Tutea)

Una dintre cele mai citite si dezbatute pagini ale acestui blog, ”Gastele au salvat Capitoliul” , a plecat de la un excelent articol al domnului Dragos Paul Aligica, care trata fara menajamente un subiect practic necunoscut opiniei publice: persecutiile in diverse forme la care sunt supusi crestinii astazi si indiferenta plina de ”politically corectness” cu care media trateaza aceasta realitate…

De curand, unul dintre cei mai activi cititori ai blogului meu mi-a semnalat un alt articol al aceluiasi domn, care incearca sa raspunda unei intrebari actuale ”exista o ofensiva a crestinismului iun Romania, sau dimpotriva tara noastra traieste un proces puternic de laicizare?”.

Va  invit sa-l parcurgeti la adresa urmatoare: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6849479-crestinismul-romania-retragere-sau-expansiune.htm

La sfarsitul acestui articol, simt nevoia sa punctez cateva opinii personale in legatura cu acest subiect:

• nu consider ca exista un adevar absolut, o credinta absoluta, o biserica ”mai crestina decat celelalte” – pana la urma nu ritul si riutualul te apropie de Dumnezeu ci modul in care primesti si aplici poruncile Sale – si intre acestea Hristos subliniaza fara echivoc ca iubirea de aproapele este una dintre cele mai importante. (Cat de departe suntem de aceasta porunca, o vedem zi de zi – noi nici macar ”toleranti” nu mai suntem cu aproapele nostru de la servici sau din familie, darmite cu aproapele nostru ”mai indepartat”… )
• totusi, cred ca este foarte greu sa te apropii de Dumnezeu daca nu mergi macar cateva ceasuri pe luna la o biserica – fie ea ortodoxa, catolica, penticostala, baptista, etc.: asa cum e greu sa inveti sa scrii si sa citesti daca nu mergi la scoala. Pana la urma biserica este locul cel mai potrivit in care sa afli despre credinta si in care sa-ti intrebari serioase privind viata ta: cine esti, ce esti, de unde vii si incotro mergi?
• pe de alta parte, din pacate, prea multi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Romane  aduc in acest moment, prin faptele lor, grave deservicii ideii de credinta. Pentru prea multi Taina Botezului sau a Cununiei a devenit un mijloc de inavutire. Cati oameni evita sa mai intre in biserica tocmai din aceasta desconsideratie (justificata adeseori)  fata de cei care ar trebui sa fie niste urmasi ai primilor apostoli? Dar tot Hristos spune: Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. 
• exista din pacate, pe langa dorinta de capatuire a unor preoti (am fost tentat sa scriu ”multor”, dar nu am nicio statistica in acest sens, stiu doar ca am cunoscut si preoti si pastori cu Har si preoti fara Har) , o anumita agresivitate ”procedurala” in unele lacase de cult din Romania, fie din partea credinciosilor habotnice, fie din partea slujitorilor: exemplu – la o manastire, o doamna a fost apostrofata de o maicuta ca nu s-a inchinat pana la pamant. Trecand peste faptul ca aceasta observatie nu este sustinuta de Biblie, gestul in sine este reprobabil: nu poti sa ataci un om care poate intra in biserica  cu o rana sufleteasca, cu o apasare, cu o framantare, pemntru fleacuri!
• totusi, astfel de piedici nu trebuie sa reprezinte o scuza in a ne indeparta de Dumnezeu. Nu trebuie sa confundam niciodata marfa cu ambalajul.
• nu sunt pentru o imixtiune agresiva a Bisericii in societate – nu cred ca exista Mantuiri colective si nici ca slujbele sunt mai pline de Har daca sunt savarsite intr-o Mega Catedrala a Neamului, un ”Dumnezeu-Mall” cum spunea cineva: Dumnezeu se cauta INVIDUAL in tacere, in semerenie, in pocainta… Spunea si Eminescu “ce se simte şi respecta adanc, se pronunta arareori!”
• totusi, o anumita unda discreta de ”frica de Dumnezeu” ar trebui pastrata si in scoala, in media, fie si numai din rationale si pragmatice considerente de etica, de coeziune sociala. Dupa 45 de ani de comunism violent si inca 20 de post-comunism cetos, ani care au ravasit sau distrus reperele cele mai importante ale neamului romanesc, credinta ar putea reprezenta un liant de baza care sa ne apropie… Cred ca, asa cum spunea si Tutea,  omul fara Dumnezeu rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri!

In hoc signo vinces!

Mi s-a reprosat de catre un prieten ca nu sunt destul de implicat in moderarea acestui blog, ca nu-mi spun mai hotarat opinia…  Ei bine, pana acum, din dorinta de a respecta libertatea cititorilor mei, am simtit nevoia de a-i lasa sa exprime punctele de vedere fara a-i contrazice prea mult.

Am uitat insa, dintr-un ”friendly corectness”, de insasi deviza acestui blog:  libertatea mea.  Si cred ca este momentul sa-mi exprim fara echivoc convingerile, Crezul meu.

 

Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Unul nascut, Carele din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii.
Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut, Cel de o Fiinta cu Tatal, prin Carele toate S-au facut. Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut Om.
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a-ngropat, si a inviat a treia zi, dupa Scripturi. Si S-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava , sa judece viii si mortii, a Caruia imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Carele din Tatal purcede, Cela Ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin Prooroci.
Intru-Una sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.  Marturisesc un Botez, intru iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Amin!

Gastele au salvat Capitoliul

Am primit astazi un articol care m-a pus pe ganduri. Ca niciodata. Un articol despre riscul de disparitie la care este supus crestinismul (si, prin extensie, insasi civilizatia europeana) din dorinta prosteasca sau interesata de a fi ‘politically correct’. Un articol pe care va recomand sa-l cititi cu rabdare la adresa de mai jos:

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6802644-persecutia-crestinilor-realitati-intrebari.htm

Este uluitoare capacitatea societatii de a ignora semnalele de alarma pana cand devine prea tarziu… Nu-mi ramane decat sa sper ca si acum se vor gasi niste gaste care vor salva Capitoliul…

Hristos s-a nascut!

… Tot in Decembrie ’89, cand febra e venimentelor a inceput sa se mai reduca, aveam sa aud si sa invat primul colind fiind la bunica mea in Ardeal. Colind care nu putea fi altul decat ”O ce veste minunata / In Viflaim ni s-arata…”

Si iata ca si-n noaptea asta, ca si acum 20 de ani, ca si acum 2000 de ani,  Hristos se naste din nou si ne da nadejdea Mantuirii… Poate cel mai frumos si datator de speranta fapt legat de Sarbatorile noastre crestine este ca se repeta in fiecare an, dandu-ne sansa intoarcerii la credinta.

In sine Nasterea, pe langa implinirea promisiunii lui Dumnezeu ca va trimite poporului Sau un Mantuitor, mai are un inteles important: lectia smereniei, smerenia fiind una din crucile pe care Hristos a luat-o pe umeri inca de la nastere. Da,  Hristos, Imparatul Slavei se naste intr-o iesle umila, prefigurand parcursul intregii sale vieti pamantesti…

Ar mai fi multe de spus… Dar cum ”ceea ce se simte adanc cu inima se rosteste arareori”, va las sa redescoperiti si sa va bucurati de  Taina Craciunului, in acordurile unui alt colind drag sufletului meu: ”Sculati, sculati, boieri mari…”