Pe zi ce trece, orasul in care traiesc si, prin extensie, tara in care traiesc ma aduc in pragul unei crize de nervi.

Sunt satul pana in gat sa vad ca, la 21 de ani din 1989, celor cazuti impotriva comunismului in munti, la Canal sau la Pitesti, la Revolutie si in Mineriade sa nu li se faca o bine mertitata dreptate postuma: pedepsirea criminalilor…

Sunt satul pana in gat de incompetenta si indiferenta din sistemul nostru sanitar, care duce la tragedii precum cea de la Maternitatea Giulesti sau la inchiderea singurului spital din Delta (cel de la  Sulina)

Sunt satul de oameni care-au avut puterea in mana (fosti minstri, prim-ministri si alti politicieni) care vin si ne explica nonsalanti cum sunt altii de vina pentru cum arata tara, dupa ce tot ei au furat-o si impartit-o intre ei…

Sunt satul cum fosti infractori de drept comun si securisti notorii au ajuns oameni de afaceri prosperi, care ocupa functii importante inclusiv diverse institutii private .

Sunt satul cala la fiecare 4 ani sa nu am de ales decat intre securisti, activisti, comunisti, toti deveniti brusuc fecioare imaculate, fie apologeti ai national-ortodoxiei, fie capitalisti inraiti.

Sunt satul sa nu gasesc macar un singur ziar in care sa ma regasesc … hai nu 100%, dar macar 70%.

Sunt satul sa vad cum asasini gen Plesita sunt invitiati pe la televiziuni ale poporului si inmormantati imormantati cu onoruri militare, in timp ce fostii detinuti politici se sting in mizerie, singuri si uitati de poporul pentru care si-au jertfit tineretea, familia…

Sunt satul sa vad oameni precum Ion Coman sau Miron Cozma gretiati pe sest, in ultimele zile de mandat ale unor presedinti penibili (ca sa folosesc un eufemism).

Sunt satul de ranjetul lui Iliescu, de aroganta lui Patriciu, de  impotenta lui Constantinescu, de ipocrizia lui Basescu, de sfidarea lui Vantu…

Am obosit asteptand ceva. ALTCEVA…

‘”Totusi este trist in lume!”

 

PS1: Acesta este, cel mai probabil, ultimul meu articol pe blog, cel putin pentru o lunga perioada de timp. Nu am senzatia ca se poate schimba cu un milimetru ceva din tara asta, pe care voi continua insa sa o iubesc, sperand inauntrul meu cu naivitate ca intr-o zi un om ”capitan” providential va strange o mana de oameni curati, drepti si cinstiti, langa el care sa o faca sa arate ALTFEL, chiar daca asta ar insemna sa imbrace de la inceput ‘’camasa mortii’’. (E adevarat, stiu ca nu am niciun drept sa cer altcuiva, cand eu insumi nu sunt gata de sacrificii…)

 

 

PS2: Ieri s-au implinit 22 de ani de la gestul irepetabil al lui Liviu Babes. Probabil ca 99% dintre oamenii acestei tari, pentru care a ars ca o torta fara sa ceara nimic in schimb, nici nu au auzit de el.

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA, alaturi de Mosu’ Ogoranu,  Valeriu Gafencu, Corneliu Zelea Codreanu, Mihai Eminescu si alti eroi (cunoscuti sau anonimi) care-au ars pe altarul acestei tari, cu speranta intr-o Romanie mai bun